Iubirea: eu ii fac pe oameni fericiţi !
Ura: mereu îi dezamăgeşti cu apariţiile tale scurte ! eu îi fac să se liniştească , cu mine rămân până la urmă!
Iubirea : dacă nu aş fi eu toţi oamenii ar fi trişti şi singuri !
Ura : dacă n-ai fi tu nimeni nu ar mai suferi !
Iubirea : dacă nu aş fi eu tu nu ai exista!
Atunci Ura a tăcut şi s-a gândit că are dreptate dar că nu i-ar putea spune pentru că ştia că putea exista şi altfel. Nu ştia cum , dar era sigur că exista un mod.
Iubirea s-a ridicat brusc supărată şi s-a îndreptat spre colţul ars al unei pagini din jurnalul în care era prinsă. Ura a urmărit-o şi nu i-a vorbit până când nu şi-a dat seama că era mai tristă ca de obicei şi fără roşeaţă în obraji. S-a apropiat de ea şi i-a şoptit la ureche : tu îi faci pe oameni fericiţi . Atunci Iubirea s-a întins pe spate şi l-a luat de mână vrând să zboare printre Trecut şi Viitor şi Prezent. S-au ţinut de mână tot timpul până când Iubirea l-a întâlnit pe Sărut şi s-a îndrăgostit nebuneşte .
Ura îi privea ţinându-se de mână , alergând printre cuvinte . De atunci a fost mereu lângă ea cu toate că ea s-a căsătorit cu Sărut şi au făcut mulţi copii pe care i-au numit Sentimente. Tot de atunci de la Ură la Iubire nu e decât un pas.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu