Uite cum sta treaba

Uite ca am ajuns iar sa inhalez in plamani vise si se pare ca e destul de tragic,ca am uitat de mine si am ajuns sa ratacesc prin vagauni din mintea mea pe care le uitasem demult.Regasesc amintiri atat de triste dar totusi atat de dulci atunci iubeam si eram iubita...acum iubesc nu sunt iubita,dar am diverse beneficii din diferite parti.Oh,asta e partea proasta si partea buna e doar in filme si cum viata mea nu e un film ma astept la ce-i mai rau din ea.Am cautat,am gasit...m-am indragostit,am spus...am suferit,m-am plimbat si am uitat,practic tehnic nu prea!Si poate ca sunt o vagaboanta,cum mi s-a spus de curand,poate o depravata dar cu toate astea am si eu o inima care inca asteapta iubire,mangaiere si intelegere.La inceput un copil atat de cuminte,o sfanta.Dar acum,acum ce sunt!?Inca sunt intr-o transformare continua si inca sper la baiatul meu care sa nu ma dezamageasca.

Si fumul mi-a patruns adanc in gand,acolo am descoperit cat de puternica si curajoasa sunt...Adica serios nu ca ma laud sau ceva de genu dar nu strica sa mai zic si eu doua,trei vorbe bune despre mine.Uite prin cate am trecut,trec si poate o sa mai trec,dar cu toate astea inca zambesc.Iubesc, urasc, zambesc si plang la fel cum o faceti si voi.Doar ca eu... ei bine am un orgoliu poate de 10 ori mai mare decat al multora si datorita lui de fiecare data cand coatele mi s-a julit de asfaltul tare,al dezamagirii m-am ridicat si am incercat sa uit tot ce s-a intamplat.Si tot prin labirintul mintii mele bolnave am gasit numeroase ganduri,unele atat de sumbre iar altele pline de culoare...Am ajuns la concluzia ca momentele de fericire sunt precum clatitele. Daca nu te bucuri de ele cat timp sunt calde, atunci isi vor pierde aroma proaspata.

Uneori tristetea iti deschide ochii, te ajuta sa vezi latura ascunsa a unui om pe care poate ca il credeai perfect sau macar aproape de tine. Dar acesti oameni nu exista, toti vor doar un lucru: sa-ti distruga latura umana, sa te vada jos, la pamant, sa te calce in picioare, apoi sa iasa in evidenta prin rautatea lor. Tristetea nu omoara speranta, ci o face mai puternica, o intareste. Iar acest lucru ne face si pe noi mai puternici. Tristetea nu a omorat pe nimeni, dar noi ne ferim de ea. Pentru ca da, e dureros sa suferi, dar tristetea nu este mereu ceva rau...uneori tristetea ne ajuta sa vedem ceea ce fericirea niciodata nu va reusi. Si nu uitati dupa fiecare lacrima varsata, va urma un zambet. Asa cum dupa ploaie rasare soarele.