Copilul verii

Insfarsit am realizat ca inima mea te doreste mereu, te vrea aproape, vrea acea parte care sa o faca un intreg. Dar eu? De ce nu ii pot oferi acea fericire propriei mele inimi? De ce? De ce trebuie ea sa fie mereu mai puternica decat mintea? De ce nu renunta? Chiar mai poate lupta atat? de ce nu intelege ca nu ii pot darui ceea ce poate ca merita. De ce nu intelege ca nu am de unde sa te aduc langa ea, ca nu te-am vazut vreodata in fata ochilor in realitate ci doar in vis si imaginatie.Of draga mea inima, daca ai sti cat ma ranesti, oare ai face ceva daca ai sti ? Ma ranesti doar prin simplul fapt ca il ti ascuns in tine, si nu vrei sa il mai lasi sa plece. Dar cel mai tare ma ranesti atunci cand il aduci in gandul meu si o faci atat de des incat ma doare. Iar lacrimile nu imi sting durerea, nici macar nu o alina ci o fac mai puternica, mai greu de suportat. Dar cand te vad atat de increzatoare si cand vad cum suferi si cand iti simt speranta, atunci e momentul in care ma doare cel mai tare, pentru ca stiu ca nu pot face nimic pentru a aduce fericirea alaturi de noi doua.

Copile, nu te-ai plictisit sa stai singur? Adica...cand ai de gand sa vi? Nu-ti e frica ca ma ia altul inaintea ta? Chiar iti pasa? Si daca da, atunci de ce ma lasi de izbeliste. Copil prostut ce esti...chiar nu intelegi ca noaptea imi e frig si am nevoie de o mangaiere. De ce crezi ca las geamul deschis in fiecare noapte ca sa inghet sau ca sa te poti strecura usor langa mine? Uite ce e, iti ofer o vara...o vara intreaga. Fa ceva cu ea sau las-o sa dispara usor in minunata ei lume, dar apoi nu veni la mine. Crezi ca nu ma doare? Gresesti! Dar te accept asa cum esti...pentru ca iubesc ceea ce esti, am ajuns sa iubesc sufletul din tine si vreau sa imbatranim impreuna. Asa ca alege copile, si daca spui nu, atunci macar lasama in pace! Pentru ca incep sa te iubesc...si asta e destul de grav! 

P.S: doar nu ma fa sa plang copile...pentru ca stiu ca tu esti diferit.