Prima confesiune...

Nu am mai scris demult dar acum cred ca a sosit timpul sa ma apuc iarasi...Nu mi se pare normal si nici logic ce am ajuns sa fac.Scriu, dupa lacrimi si dupa o noapte de nesomn. Scriu dupa cateva pahare de whisky cu gheata si o scrumiera plina de tigari fumate pe jumatate. Scriu pentru ca nu mai pot plange. Stau in baie, jos, pe gresia rece, lipita de perete si incerc sa nu privesc oglinda. M-am ascuns de ochii blanzi ai catelului. Se uita cu mila cand vede ca sunt trista. Incerc sa gandesc logic.Incerc sa gasesc motive de fericire . Incerc sa zambesc. Cat de stupida sunt cand zambesc! Eu trebuie sa-mi exersez mult zambetul pana sa-mi iasa perfect. Si cu lacrimi in ochi, nu da bine. Nici cu paharul langa mine. Nici cu gandurile astea care-mi pun peste privire un aspect de criminal.

 Azi nu mai sunt frumoasa. Am cearcane adanci si rimel scurs pe sub ochi. Buzele-mi sunt uscate. Mainile reci. Sufletul gol. Inima trista. Viata dezordonata.

Mereu cand ies pe usa ies cu speranta ca o sa uit ce a fost si nu o sa se mai intample niciodata.Poate de asta aseara nici nu am mai deschis usa. Nici nu am calcat dincolo de prag. Nici nu am mai raspuns la telefon...nici nu am mai sperat la ceva... De ore bune incerc sa caut defecte, greseli, erori; Incerc sa mi-l imaginez rau. O bruta de om care ucide. Care ucide suflete, apoi le lasa uitate intr-un colt de inima. Incerc sa ii fac un portret. E un monstru. Asta e. Incerc sa il urasc pentru zilele in care desi tacea, eu continuam sa il aud...sa il ascult...sa ii vorbesc...sa il intreb.Imi tremura degetele pe taste...Ies sa vad daca doarme catelul,nu doarme.Cred ca si el e satul de noptile astea in care vorbesc prin casa singura de parca cineva m-ar asculta sau m-ar intelege...Trebuia acum sa fiu undeva. Undeva cu cineva. Dar m-am gandit ca nu are rost. Ca indiferent cine ar fi, tot singura raman... tot trista...tot plangand..

Vreau sa nu mai simt niciodata ce simt acum : ura, durere , neliniste, teama, singuratate. vreau sa plec. Sau vreau sa fiu cum am fost odata,fata fara sentimente...Dar numai tu esti in capul meu si nu am ce face,nu pot sa mi te scot din cap...

''Toate schimbarile, chiar si cele mai dorite, au melancolia lor. Caci ceea ce lasam in urma noastra, este o parte din noi. Noi trebuie să fim în stare să spunem unui capitol din viata “adio” inainte de a incepe un altul''

Asa ca nu ma voi grabii sa spun ca te-am uitat daca nu este adevarat!