Doliu pentru ce a fost odata!

Nici pe tine sa nu te mai suporti chiar asa!?Viata e grea,complicata dar totusi atat de dulce si frumoasa. Am realizat in dimineata asta, cat de usor poti sa fii propriul tau dusman. Cum o privire aruncata in oglinda din baie mult prea mare pentru o singura persoana, iti poate semana discordie in suflet.Sunt momente, cand sunt sincera. Cand vreau sa vad viata din unghiul ei brutal, din perspectiva aceea masochista si cruda. Sunt momente, ca acestea, cand ma privesc in oglinda, si-mi dau seama ca zilele pierdute cu baieti pentru care nu am simtit nimic , noptile in care goleam sticle si fumam tigari mentolate pe balcon, sau in fata blocului, isi spun cuvantul.Ca incepe timpul sa-si lase amprenta, ca defapt, tot ce am realizat in viata asta, e egal cu zero barat, si privindu-ma in ochii obositi din care au cazut lacrimi pentru aproape fiecare om care mi-a trecut prin viata, defapt, nu sunt nici pe departe ceea ce visam sa fiu.

O noapte ploioasa. Un suflet rece. O inima ca a voastra poate, plina de regrete care nu-si au rostul. Ganduri in care revine el, iar si iar . Planuri care ma obsedeaza. Vicii pe care mi le intretin zilnic. Slabiciuni care-mi distrug si gramul acela de orgoliu care a mai ramas. Concluzii trase in fata oglinzii care nu reflecta altceva decat un caz pierdut.  Cand omul nu are ocupatie, gandeste. Analizeaza. Intoarce situatia pe toate partile. Isi fixeaza repere pe care e constient ca nu le va urma. Isi propune, isi impune, isi stabileste traiectorii...isi distruge principii in care pana mai ieri a crezut, si-si cladeste altele noi, pe care maine poimaine le va distruge ... isi minte inima, , isi minte sufletul, isi linge ranile, apoi le face sa sangere iar, isi aduce aminte, apoi uita, ca la final, sa-si dea seama ca defapt, toate astea, toata stradania de a (se) schimba , de a face sa fie altfel, nu e decat un razboi pierdut, in care luptam de buna voie, stiind de la bun inceput ca nimeni nu a invins vreodata. Gandurile, sunt cea mai nemarginita tortura pt om. O tortura in care evadam de fiecare data cand suntem singuri. Atat de singuri, incat acceptam pana si durerile sa ne tina companie.

O sa-ti intind candva o mana... dar in cealalta, voi avea o prapastie... in care vei cadea si vei ramane uitat....